Globusz^® Publishing 

Avgust 1853

Facultatea din Berlin ne trimisese la Ems. Vrând-ne-vrând, deci a trebuit să o ascultăm: ne-am suit în vagon şi: mână băiete ! Mână băiete, adecă, şuieră maşină !

După ce ne-am oprit o zi ca să vizităm Hanovru, ne-am urmat călătoria pană la Colonia, unde trebuia să lăsăm feara de uscat ca să luăm pre cea de apă.

Cel întăi lucru a unui călător, după ce ajunge în Colonia Agripina, este să vizite domul (această biserică măreaţă, cea mai mare zidire de stilul gotic din lume, care, începută la 1248, nu e încă gata şi nici va fi în timpurile noastre), şi apoi fabrica lui Jean Marie Farina, care are privilegiul a parfuma cu apa lui ambele emisfere, însă înformându-ne de locuinţa acestui vestit distilator, ni se răspunse că în Colonia sunt 23 de Jean Marie Farina, şi toţi se zic cei adevăraţi.

În câteva oare, vaporul te duce la Coblenţa, staţie a călătorilor pe Rin, unde vapoarele se urmează regulat ca omnibusurile.

Eram acum aproape de sfârşitul drumului nostru. Am luat o trăsură care într-o oară făgădui să ne transpoarte la Ems. Chirigiul nostru trecând pe sub turnurile cetăţii Ehrenbreitstein, zidită pe coasta unui deal în dreptul Coblenţei, ne spuse că artileriştii prusiani zic că cetatea aceasta nu se poate lua nici cu un chip. Nefiind competenţi în asemene materie, l-am crezut uşor,

Curând intrarăm în ducatul de Nassau, care numără 38 mile pătrate, adecă ceva mai puţin decât un ţinut al nostru.

Nimica mai frumos şi mai pitoresc decât drumul acesta pe o şosea minunata, care după ce atinge ţărmurile Rinului, unde se vede de ceea parte frumosul palat de Stotzenfels, apoi cotigeşte şi apucă malurile Lanului. O cavalcadă de engleze călări pe măgari ne anunţă că intrăm în oraş. Oraş! Vorbă mare! Mai nimerit am zice sat, dar sat alcătuit de vro şaptezeci de frumoase oteluri ce se întind pe o vale îngustă pintre care curge Lanul. Aice toate casele sunt făcute nu pentru proprietarii lor, ci pentru străinii ce vin; de aceea, de la octomvrie şi pană la mai, Emsul este pustiu, însă cum se arată primăvara, el începe a se găti ca să priimească mulţimea călătorilor, pre care îi aduc la izvorul tămăduirei, din tuspatru punturile cardinale, regulat de două ori pe zi, trăsurile de la Coblenţa. Atunci începe a se desmorţi Emsul, începe a trăi din mila fântânei Keselbriunen care dacă s-ar întâmpla să sece, zău nu ştim ce ar face locuitorii lui.

Poziţia acestui orăşel e atât de romantică, îngrijirea atât de mare, încât nu te poţi opri de a nu te plăcea în paradisul acest încântător, deşi şiderea în el te ţine cam scump.

După ce ne-am aşezat la otelul des Quatre Saisons unde fusesem, recomandaţi, ne-am grăbit a ne duce să vizităm locul unde neguţitorii îţi vând feluri de scumpe nimicuri.

Ne-am primblat prin grădina şi frumoasa alee ce se întinde de la izvor pană la casa cu patru turnuri. La urmă, am intrat în salonul de conversaţie. Aice era întinsă o masă lungă îmbrăcată cu postav verde, în mijlocul căriia sta o ruletă, coţcă privilegiată care scurge pungile străinior, căci alteţa sa duca de Nassau nu învoieşte supuşilor săi să joace jocuri de hazard. Am găsit acolo mai mulţi moldoveni cunoscuţi. Moldovenii au ajuns acum, de unde nu-i sameni, acolo răsar.

Băile de Ems sunt frecventate de o soţietate aleasă. Pe la începutul timpului curei vin nemţii, ruşii, leşii; iar în iulie năvălesc francezii şi englezii; atunci nemţoaicele se eclipsează de crinolina şi volanele parizienelor; însă deşi eticheta face petrecerea îndestul de monotonă, cel puţin ai mângăierea că te găseşti într-o adunare cumsecade. De la 7 şi pană la 9 oare, vezi trecând pe promenadă feluri de figuri care de care mai ţanţoşe. Vezi acest ofiţer ce se primbla la braţ cu un june elegant în civil? Unul e duca de Meiningen şi celalalt prinţul Gheorghe de Prusia. Iată contele de Morny. Văzându-l cineva fără nici o decoraţie, vorbind operă şi Bois de Boulogne cu contesa d'Imècourt, ar zice că e un faşionablu de la jockey-club, iar nicidecum prezidentul corpului legislativ, şi intimul lui Napoleon III. Dar figura astă poznaşă ce face să râdă pe duca de Richelieu? Acesta-i Levassor, comicul de la Palais-Royal, care a venit aici ca să ne facă să petrecem câteva seri vesele.

Iată doamna Calerghi, fiica lui Neselrode, prinţesa Rezinska, contesa Potoţca ş.a. Dama astă tomnatecă dar plăcută încă, întovărăşită de două fete atât de elegante una altia, încât nu le-ar putea cineva deosebi dacă, prin un joc a naturei, n-ar fi una brună şi alta blondă, dama asta e o americană bogată ce nu-i nici prinţesă nici marchiză; republicanii aceşti de piste ocean sunt mai presus de asemene deşărtăciuni. Ea e doamna Hutton, nimic mai mult; dar, zău! dacă lumea nouă produce asemene frumuseţi, nu ştiu de ce mai şede cineva în cea veche?

O, ce toaletă eccentrică la dama astă mică ce dă braţul marchizului de Chabannes, dar cât o prinde de bine, şi cât e de gentilă miss Sheppart!

— Miss Sheppart? Ce-i aceea?

— E o mlădiţă a Albionului răsădită în macadamul Parisului. Mai mult nu ştiu, şi nici vreu să vă spun.

Nu vă miraţi de eleganţa toaletii astei dame nalte şi palide. Dumneaei e madama Gerson. Toate aceste bogate atururi iese din magazinul bărbatu-său, cel întăi (magazinul vreu să zic) din Berlin.

Pe banca aceea, lângă câţiva lorzi englezi, şade generalul rus Enghelhard, ce vorbeşte c-un june ofiţer din marina franceză, care-şi perdu un picior la Crâm. Ei fuma şi conversează cu atâta familiaritate, încât n-ai gândi că sunt duşmani.

Precum videţi, nu se poate nime jălui că nu e în bună companie, dar — o rezic — petrecerea e sarbedă, şi viaţa îndestul de monotonă. La 5 oare dimineaţa alergi la izvor, şi pană la 9 înghiţi la apă caldă primblându-te — dacă nu plouă — prin grădină, şi ascultând orhestra. Aice întâlneşti tot aceeaş soţietate, însă în haine de baie. Dacă vremea e închisă, vezi englezii învăliţi în mari şaluri de lână, care le dă o înfăţişare foarte poznaşă; iar în boneta şi capotul acesta, n-ai gâci pre dama cea elegantă ce-ai întâlnit-o aseară la promenadă. La 9 oare nu mai vezi pre nime la izvor. Toată lumea s-au tras pe-acasă ca să dejune, şi să-şi facă toaleta, încât două oare promenada şi salonul sunt deşerte. La 11 încep a ieşi. Ia seama bine să nu te adimenească magararii care te-aşteaptă cu dobitoacele lor la scară. Mossie! Mossie! Vollen Sie reiten? îţi strigă cu toţii. De cumva din ochi-ţi prepun că poate mai te-ai îndupleca a face o cursă, te-ai prăpădit! Te vezi încungiurat, înhăţat în braţe şi pus pe un măgar care pleacă fuga, duduit cu băţul dinapoi de cornacul său, încât când te trezeşti, eşti acum pe potica muntelui. Dacă ai scăpat de cursa asta, n-ai decât a te duce în salon, unde jucătorii s-au adunat, sau la cabinetul de cetire, unde curiozii răscolesc jurnalele, ori la colonadă, unde lălăii cască gura pe la mărfurile expuse prin magazine.

Dar a trecut o săptămână. Ai călărit pe mai mulţi măgari, ai vizitat Nassau, Stoţenfels, Kemenau ş.c.l.. toţi munţii şi colnicele. Cunoşti toate obrazele cu care te întâlneşti mai de multe ori pe zi; ai învăţat de rost toate polcele ce le executează orhestrul, ai făcut inventariul tuturor bagatelelor din colonadă, ţi-ai cercat norocul la ruletă, ţi s-a lâncezit sufletul de apă caldă, în sfârşit poate ai avut noroc ca noi, să râzi de cântecele lui Levassor, să asculţi încântătoarea vioară a lui Vieuxtemps, şi fărmecătorul glas a privighitoarei nordului Jenny Lind, ce să mai faci? monotonia te-a săturat, şi urâtul începe a se ivi. Atunci contele Bismark, comisarul ducăi, iscodeşte vro nouă petrecere. Vezi anunţat odată că mâne fiind ziua aniversară a Alteţei Sale Ducăi, va fi iluminaţie strălucită, serenadă cu muzică şi armonie la redută. Poţi vedea toate aceste pentru un florin? Altă dată, că la promenadă va juca muzica militară. Nu te-amăgi însă; ai s-auzi tot acele arii, tot de acei muzicanţi, dar în haine milităreşti. Uneori e un steeple chase de nou soi. într-o dimineaţă am văzut că se strânsese toţi magararii din Ems şi împre-giurimi, cu urechiaţii lor cursieri. întrebând ce va să zică asta, un poznaş ne răspunse că se pregătise cavaleria ducăi de Nassau ca să meargă să iaie Sevastopolul; era o alergare de măgari, unde biruitorul se poartă pe una şi singura stradă a Emsului, ca un triumfător roman.

Ne se mai spusese că codrii ducatului sunt plini de vânat, şi că poţi căpăta uşor şi ieftin voia de a vâna, întovărăşit de un pădurar; încât dacă te vei scula înaintea soarelui, şi te vei înturna după apusul lui, negreşit poţi întâlni două, trei căprioare: dar ţi se dă de ştire că nu poţi trage în dobitoc, decât dacă are mai bine de un an, sau mai puţin de zece. Atunci cercetezi...

— Metrica căprioarei?

— Ba nu; dar când trece dobitocul, te întorci cătră pădurar şi-l întrebi: — Ce vrâstă socoţi că poate să aibă căpriorul acesta? Pădurarul se uită cu o căutătură ispitită şi-ţi răspunde: „unsprezece luni!“ sau „doi ani şi jumătate, poţi să-l împuşci“. Mai de multe ori vânatul se foloseşte de conversaţia asta, şi se face nevăzut; se întâmplă însă uneori, de ai vreme să tragi şi să cadă. Atunci pădurarul ia dobitocul, care e destinat pentru masa ducăi, şi îşi lasă mulţămirea să te crezi bun vânător.

Frunzele însă încep a îngălbeni, avgust e cătră sfârşit, şi nopţele s-au mărit. Nu-ţi rămâne atunci altă de făcut dacă nu vrei să perzi toată iluzia Emsului, decât să alergi iute la Coblenţa, să te sui în cel întăi tren, fără să mai întrebi unde merge, şi să fe duci — unde te trage inima sau interesul.