|
|
|
|
Tot timpul care oamenii Pe lume îl petrec, Preste roata Norocului A se sui se-ntrec; Iar când acum se bucură Că s-au urcat pe ea, Gândind să-şi facă mendrele Precum nădejduia, Rotunda roată răpede Pe schiţe se-nvârti, Şi mândrul poticnindu-se, Cade cum nu gândi. Iar omul ce de raţie Se tot călăuzi, Şi-n toată vremea cumpăna În orişice păzi, Nu-i pasă dacă vifore, Pe lume s-au stârnit, Vârtejele-ntâmplărilor Îl află liniştit. El ştie că fortunele Nu pot lung timp ţinea, Curând veni-va soarele, Ce le va-mprăştia. Cunoaşte jucăriile Vicleanului Noroc, De-a lui favoruri putrede Râzând, îşi bate joc. Acest fel traiu-i limpede Se trece liniştit, Şi când moartea s-apropie Îl află pregătit. |
1837, martie
Apărut cu titlul Domnului P. Prunco,
în „Alăuta românească“, 1837, 14 martie.
 |  |  |
|
|
|