|
|
|
|
De când eram încă mic, Doina ştiu, şi Doina zic. Căci românul, cât trăieşte, Tot cu Doina se mândreşte Eu cu Doina mă plătesc De bir şi de boieresc; Boii mei când aud Doina, Ară ţelină şi moină, Şi îmi samăn cel ogor. Cântând Doinele cu dor. Iar de aud vre o fetiţă Cântând Doina-n poieniţă, Alerg fuga de-o găsesc. Şi de Doina îi vorbesc. Ea m-ascultă bucuroasă Căci îi mândră şi frumoasă Şi-mi zice că m-a iubi Dacă Doina i-oi vorbi. Vă spun drept, orice mi-ţi face Doina ştiu şi Doina-mi place. |
„Foaie pentru minte, inimă şi literatură“
1842, nr. 13. 30 martie.
 |  |
|
|
|