|
|
|
|
Pe rând orice ore rănesc, Iar ultima vecinic omoară... Tot sufletul mi-este o vioară Ce plânge duios că trăiesc. Şi nici nu mai cerc să zâmbesc Când viaţa s-arată uşoară. Pe rând orice ore rănesc, Iar ultima, etern omoară. Oricâtă cerească comoară Ar fi într-un lut omenesc, Zvârlit de pe clipă ce zboară Recade în iadul obştesc; Pe rând orice ore rănesc. |
 |  |
|
|
|