|
|
|
|
E timpul rozelor ce mor, Mor în grădini, şi mor şi-n mine — S-au fost atât de viaţă pline, Şi azi se sting aşa uşor. În tot, se simte un fior, O jale e în orişicine. E vremea rozelor ce mor — Mor în grădini, şi mor şi-n mine. Pe sub amurgu-ntristător, Curg vălmăşaguri de suspine, Şi-n marea noapte care vine, Duioase-şi pleacă fruntea lor... E vremea rozelor ce mor. |
 |  |
|
|
|