|
|
|
Primim adesea scrisori care ne fac un efect analog cu întâlnirea neprevăzută a Sfinxului antic. Sunt oameni care au urâtul obicei sau capriciul de a se iscăli aşa încât nimeni afară de ei să nu poată citi iscălitura. Le recomandăm următoarea anecdotă istorică, ce se cuvine a le fi dedicată:
Împăratul Nicolae Pavlovici primeşte odată de la guvernatorul general al Siberiei un raport foarte frumos scris, iscălitura generalului însă nedescifrabilă. Numaidecât trimete ştafetă să vină generalul la Petersburg în cea mai mare grabă. Peste trei luni soseşte generalul. Cere audienţă la împăratul, şi i se răspunde să plece pe loc înapoi la post. Alte trei luni de drum înapoi. N-apucă s-ajungă la Tobolsk şi o ştafetă îl ajunge de pe urmă. Îndărăt, la Petersburg. Cum ajunge, cere iar audienţă, şi iar e trimes urgent înapoi la post. Alte trei luni pe drum. Şi iar o ştafetă, şi iar îndărăt peste Ural şi Volga la Neva. La sfârşit robit – cincisprezece luni de plimbare, trei ierni şi două veri – ajunge la curte, împăratul îl admite şi cum îl vede:
– Cine eşti dumneata?
– Sunt guvernatorul general al Siberiei, Sire.
– Ce pofteşti?
– M-aţi chemat, nu ştiu de ce.
– A da! te-am chemat să te întreb cum te cheamă, căci iscălitura dumitale mi-a fost peste putinţă ca s-o descifrez.
– Boris Spanacof, Sire,
– Foarte bine... Porneşte chiar astă-seară la post.
 |  |
|
|
|