|
|
|
Doi amici, Niţă şi Ghiţă, şed la o masă în berărie şi vorbesc încet despre cine ştie ce. Uşa stabilimentului se deschide cu zgomot, şi intră foarte vesel un muşteriu nou, un om mai mult tânăr ca bătrân. După toate aparenţele, soseşte dintr-un alt stabiliment similar, unde trebuie să fi stăruit mult. Noul sosit se uită la mesele ocupate, pare c-ar căuta o cunoştinţă, şi-şi opreşte în sfârşit privirile asupra celor doi amici. Cu pas mai mult hotărât decât sigur, vine drept la masa lor.
Muşteriul cel nou îngălează silabele, pe unele prea slabe neglijându-le chiar de tot.
MUŞTERIUL: Salutare, neică.
NIŢĂ şi GHIŢĂ: Salutare.
MUŞTERIUL: Îmi daţi voie?
NIŢĂ: ...Poftim.
MUŞTERIUL: Nu vă deranjez, ca' va s' zică.
GHIŢĂ: ...Nu.
MUŞTERIUL: Vorbeaţi ceva secret?
GHIŢĂ: ...Aş!
(Tăcere.) M: Frate... o fi târziu?... Că pe-al meu l-am dat să-l dreagă...
NIŢĂ: Unu fără un sfert.
MUŞTERIUL: Umbli regulat?
NIŢĂ: După gară.
MUŞTERIUL: ...Miţa acu trebuie să fie... Cât ai zis că e?
GHIŢĂ: Unu fără un sfert.
MUŞTERIUL: ...între Ghergani şi Conteşti... Am lăsat-o să plece cu şeful... (Bate tare-n masă.) Bine, frate, eu nu beau nimic, ca'va s' zică?... Dă-mi o halbă...
(Niţă şi Ghiţă se uită unul la altul, întrebându-se reciproc din ochi cine este amicul.)
Muşteriul (ciocneşte halba cu paharele amicilor şi bea): Pardon... un moment. (Pleacă.)
GHIŢĂ: Cine e amicul? Îl cunoşti?
NIŢĂ: Nu.
GHIŢĂ: E cam trecut...
NIŢĂ: Ce cam! e bine de tot.
MUŞTERIUL (se-ntoarce la loc): Frate, e târziu? Câte să fie?
NIŢĂ: Unu şi zece.
MUŞTERIUL: Acuma sunt în gară la Titu: mănâncă gogoşi la madam Mari ca' va s' zică.
GHIŢĂ: Cine, nene?
MUŞTERIUL: Miţa, nu ţi-am spus?... Băiete, o halbă.
NIŢĂ: Frate, cine e Miţa asta? Fă-mă să-nţeleg.
MUŞTERIUL: Cum? Nu ştii?
NIŢĂ: Nu.
MUŞTERIUL.: Nevastă-mea, frate.
GHIŢĂ.: Bine, nene, nu ţi-e frică s-o laşi singură noaptea pe drum?
MUŞTERIUL: Păi nu ţi-am spus că nu e singură?... E cu şeful...
NIŢĂ: Bine-bine, înţelegem noi, dar... În sfârşit, tocmai d-aia... parcă ... de... o femeie singură...
MUŞTERIUL: N-ai grije! Cupeu separat... Intri, închizi lumina, tragi perdeluţele şi te-ncui pe dinăuntru: cupeu de servici, ca' va s' zică sepa'at! (face cu ochiul.) Poţi să dormi până dincolo de Filiaşi.
– Trenul 163... ăl mai bun pentru noi ăsta e: trenul 163... (cei doi amici râd.) Câte sunt acuma?
NIŢĂ: Unu şi jumătate trecute.
MUŞTERIUL: A plecat din Titu... A trecut şi de Mătăsaru. Miţa acu trebuie să-i tragă la soamne...
GHIŢĂ: Da' şeful?
MUŞTERIUL: Şi şeful... Pardon... un moment. (Pleacă.)
NIŢĂ: E dulce.
GHIŢĂ.: Bărbat de zahăr.
NIŢĂ: Stai, să vedem ce fel de persoană e Miţa.
MUŞTERIUL(se-ntoarce la loc): Singură, n-aş lăsa-o eu! Ştii! femeie tânără, nu face să umble singură... Sunt măgari care n-au maneră şi...
GHIŢĂ: ...Dacă o fi şi curăţică.
MUŞTERIUL(pufneşte de râs): Curăţică!. Miţa, curăţică!... Ce vorbeşti, dom'le? Îmi pare rău... Frumoasă, dom'le! Îngheaţă puţul... Stai, să vezi... (Se caută în buzunar, scoate portofelul şi din portofel o poză, pe care o trece amicilor. Amicii privesc lung poza cu nişte ochi plini de admiraţie.) Ei? Aşa e?
MUŞTERIUL: Straşnică, domnule!
GHIŢĂ: Minune!
MUŞTERIUL(mândru): Aş! poza e moft! s-o vezi în natură, dom'le... e ceva, ca' va s' zică... Mă rog, destul! s-o vezi în natură!
NIŢĂ: E naltă?
MUŞTERIUL(cu siguranţă): Potrivită.
GHIŢĂ: Blondă?
MUŞTERIUL: Aur, nu altceva. Uite păr! Crezi că-l face cu fierul? Aş! natur... S-o vezi dimineaţa, cum drăcuieşte, că nu şi-l poate descurca... E lucru mare!
NIŢĂ: De câţi ani e?
MUŞTERIUL: Cam de câţi zici d-ta, după poză?
NIŢĂ: De vreo douăzeci şi cinci.
MUŞTERIUL: Vezi?... Şi mai zici că-n poză te flatează... N-a-mplinit nici douăşunu.
GHIŢĂ: Fie, nene, să vă trăiască! aţi ştiut ce-aţi ales... Şi o iubeşti?
MUŞTERIUL: Ei, bravos!... Cum să n-o iubeşti!... E lucru mare, domnule, când îţi spui. Apoi în gară la noi, e comedie! Toţi pasajerii, când trece trenul ziua, toată lumea, uite aşa întoarce capul şi se uită la ea, la fereastra – că stăm sus în gară.
NIŢĂ: Da'... Şeful unde şade?
MUŞTERIUL: Tot sus.
GHIŢĂ: Şeful e familist?
MUŞTERIUL: Aş! Nu vrea să se-nsoare; zice că nu ţine la femei. Ce mai râde Miţa de el, e lucru mare! Mereu îl tachinează, şi să vezi ce e frumos, că el se supără! Odată, nu ştiu cum l-a tachinat, că s-a certatără straşnic – n-a vorbitără... o zi-ntreagă...
NIŢĂ: Şi pe urmă?
MUŞTERIUL: Pe urmă s-a-mpăcatără; trebuia să se-mpece, n-avea-ncntrol dacă mâncăm împreună, ca' va s' zică! Ştii, vine de stă cineva vizavi la masă... nu se poate! A stat ei serioşi câta stat, şi mă făceam şi eu serios, şi zice şeful: „Pardon, maşer, v-am călcat!“ şi pe urmă ne-a pufnit pe toţi râsul...
GHIŢĂ: Da' şeful ce fel de om e?
MUŞTERIUL: Foarte bun băiat...
NIŢĂ: Nu adică de bun; dar ce fel de om e? În vârstă?
MUŞTERIUL: Ei aş?... Nici de treizeci de ani... Să vezi, dom'le, frumuseţe de băiat! Stai, că am uitat să vi-l arăt. (Scoate iar portofelul şi din portofel o altă poză.) Uite – (Amicii iau poza şi o privesc cu oarecare gelozie.) Aşa e?
GHIŢĂ: Voinic bărbat!
MUŞTERIUL: Aş! să-l vezi în natură. Mai nalt ca d-ta şi încă în poză nu iese roşu... Să-l vezi când îşi pune şapca roşie, aşa cam la o parte... Straşnic, dom'le! mustăţile alea negre ca abanosul şi nişte sprâncene! Când trece trenul, toate cocoanele cu ochii la el, să-l soarbă şi mai multe nu! Dacă n-ar avea şapca roşie, l-ar deochea diavoliţele!
NIŢĂ: Da', scuză-mă, că te-ntreb, copii aveţi?
MUŞTERIUL: (râzând foarte tare): Ce vorbeşti, nene?... Sunt însurat numa' de cinci luni...
NIŢĂ: Aşa?... apoi atunci nu e timpul pierdut; o să aveţi...
MUŞTERIUL: Aşa sperăm şi noi... Câte ore sunt?... ia vezi.
GHIŢĂ: Două ş-un sfert.
MUŞTERIUL: Acuma intră în Leordeni.
NIŢĂ: Mă rog, da' dumneata ce eşti acolo la gară?
MUŞTERIUL: Eu?... magazioner... Mai luăm un rând?
GHIŢĂ: E cam târziu; mâine am canţilerie de dimineaţă...
MUŞTERIUL: Numa un rând... Băiete! trei...
NIŢĂ: Şi acuma eşti în congediu?
MUŞTERIUL: Ce conged!... Ce să mai cer conged! Mă-nvoieşte şeful când vreau să plec. Pot să lipsesc şi câte trei zile; mai ales acuma, cu criza asta, nu prea e atâta de lucru!
GHIŢĂ: Nene, dă-mi voie să-nchin în sănătatea soţiei dumitale... Să vă trăiască!
MUŞTERIUL: Mersi!
NIŢĂ: Şi eu închin în sănătatea şefului d-tale... Să vă trăiască!
MUŞTERIUL: Mersi!
GHIŢĂ: (dă să bea, îi răsare şi pufneşte): Nene! (Cu multă căldură:) Nene! Lasă-mă să te pup! (Se pupă cu magazionerul.) Eşti mai dulce ca mierea! (Râd toţi.) Mult aş vrea să cunosc pe şeful şi pe soţia d-tale! (Cu duioşie:) Ce-or fi făcând ei acuma?
MUŞTERIUL: Dorm tun... Câte ore ai?
NIŢĂ: Trei fix.
MUŞTERIUL: A intrat în Piteşti... La Piteşti stă treiştrei de minute... (Cei doi amici îl îmbrăţişează pe rând şi-l pupă cu multă căldură.)
GHIŢĂ: Nene! eşti un om-fericit!... să trăieşti!
MUŞTERIUL: Asta, ce-i drept, aşa e... sunt fericit, slavă Domnului! Nevastă frumoasă am, să-mi trăiască! slujbuşoară bunicică am – de! orişicât să zici, magazioner... dacă nu curge, pică! de şef încai, ce să mai zicem! Ţi-este ca şi un frate, odată ce ţi-e cumnat, ca' va s' zică!
(Amândoi amicii, după ce au râs tare, rămân foarte nedomiriţi.)
NIŢĂ: Cum, cumnat?
MUŞTERIUL: Dacă-i fratele Miţii!. Da' ce credeai?
GHIŢĂ: Atunci, n-am făcut nimic...
MUŞTERIUL: Cum, n-am făcut nimic?
NIŢĂ: Noi gândeam...
MUŞTERIUL: Cum, nene? Apăi dacă nu-i era frate bun, se putea? Cum, adică? Era să las aşa mândreţe de femeie... noaptea... cu aşa frumuseţe de bărbat, în cupeu de servici!... (face cu ochiul) sepa'at, ca' va s' zică!... (râde cu multă poftă) ştii că-mi placi!... Câte ore ai?
NIŢĂ: Ce-ţi pasă?
MUŞTERIUL: Vorba e, vreau să ştiu unde e Miţa acuma.
NIŢĂ: (plictisit): Trei şi jumătate trecute.
MUŞTERIUL: A plecat din Piteşti... Ai să mergem undeva, să bem câte un jvarţ.
GHIŢĂ: Nu mai mergem.
MUŞTERIUL: De ce?
NIŢĂ: Nu mai ai nici un haz!
 |  |  |
|
|
|