Globusz^® Publishing 

Important bărbat – bărbat serios. Membru în toate societăţile culturale naţionale şi internaţionale, preferă dintre acestea pe cele de ginte latină. Dacă nu e încă în Academie, are să fie. E un exemplar de lux în galeria moftangiilor români şi costă scump.

Teorii nouă din cărţi vechi – invenţiuni pe care străinii, vrăjmaşii Rromâniei, apucă de le fac mai-nainte, – studii speciale – misiuni la staţiuni balneare – comisiuni şi delegaţiuni – conferenţe savante, un fel de pot-pourri de fapte diverse ştiinţifice – apoi direcţiuni de instituţiuni şi publicaţiuni – toate astea trebuie să coste scump.

Tipul nostru iubeşte, mai presus de orice, ştiinţa şi România, cărora le sacrifică activitatea, liniştea, sănătatea, familia sa, tot. El susţine că ştiinţa, deşi esenţial umană, trebuie, mai ales la o naţiune mică şi tânără ca a noastră, să fie naţională. El – constată în fîece moment cu mândrie progresul prodigios al ştiinţelor române.

El dirijează un institut naţional savant sau, dacă încă nu până acuma, va inventa unul sau două pentru a le dirija – institute absolut indispensabile României, care este şi trebuie să fie centrul şi farul cultural în Peninsula Balcanică... Ar fi o ruşine să lăsăm pe Bulgaria să ne ia înainte!

De exemplu. Este absolut indispensabil să întemeiem un institut pentru domesticirea, prăsirea şi educaţia licuricilor – lampyris resplendens – având misiunea de a studia un nou sistem de luminare a oraşelor Regatului cu aceste interesante gângănii fosforescente, închipuiască-şi acu orice român cu dor de ţară câtă economie şi ce lumină! strălucitoare, gratuită şi igienică!

Dar pentru asta, savantul nostru, bărbatul ingenios, patriotul neobosit, care a descoperit această luminoasă idee, trebuie să călătorească în cele două emisfere, spre a studia, primo: deosebitele sisteme de luminare a capitalelor mari, diferitele speţe de lampyris resplendens... După spusa logiştilor, există până acuma vreo patruzeci, afară, se de acele pe care le va mai descoperi savantul nostru. Moftangiul ştiinţific este sacrosanct. Nici un guvern nu cutează, nu gândeşte măcar să de el şi de institutul lui; sunt lucruri inviolabile: ar fi un care ar vrea să stingă lumina, să rearunce România în ceaţă! Din contra, la fiece buget nou, trebuie să se crească respectivă – progresul ştiinţei reclamă şi alt progres: paragrafului respectiv.

Şi toate astea, fiindcă ştiinţa e mai presus de luptele politice, guvernele sunt trecătoare, ştiinţa e eternă: Într-o ţară constituţională, apa trece, moftangiii rămân.

Când moftangiul e un imbecil, îi pasă de critică decât îi pasă unui suveran african de opiniile presei când are oarecare talent şi spirit, critica-l iritează şi-l necăjeşte ca pe o cochetă bătrână care se teme să nu se afle că are dinţi falşi şi păr prepus. De aci se vede că moftangii, cei de spirit şi cu oarecare talent sunt mai înger decât imbecilii.

Culmea moftangiului savant: a-şi comanda statuia în viaţă şi a prezida la inaugurarea ei şi la apoteozarea acestui mare luptător naţional în ogorul ştiinţei române!