|
|
|
– Mitică... Şi mai cum?
– E destul atâta: Mitică – în timp ce şi dumneata îl cunoşti tot aşa de bine ca şi mine. Fireşte că trebuie să-l cunoaştem: Îl întâlnim atât de des – în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus – în fine pretutindeni.
Mitică este bucureşteanul par excellence. Şi fiindcă Bucureştii sunt un mic Paris, şi Mitică, se-nţelege, este un mic parizian.
El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge; ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original şi inventiv.
Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieţii găseşte un cuvânt de spirit la moment, şi pentru asta simpaticul parizian al Orientului este foarte căutat şi plăcut în societate.
Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, care fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască.
Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare.
El, de exemplu, inventează pe negândite vorbe ca: „Viaţa este un vis, moartea o deşteptare!“
ori:
„Ei! madam' Popescu, nu există roză fără spini!“ închipuiţi-vă ce efect fac toate astea asupra spiritului doamnei Popescu!
Dar toate astea sunt vorbe sentimentale, lirice, melancolice, şi deşi şi-n genul acesta Mitică este destul de tare, e încă şi mai tare în genul uşor, picant şi ironic.
„În genul acesta, cel puţin, pot pentru ca să zic să n-are rival!“? zice Mitică – şi cu drept cuvânt.
Exemple...
—
Când n-are tutun, îţi cere „o ţigară... suvenir“.
—
Când merge să se-mprumute cu bani:
– Unde ai plecat, Mitică?
– La vânătoare de lei.
—
Tu zici:
– Mitică, faci cinste?
– Nu pot, monşer, că mă strânge un ciorap.
—
Până în anul 1900, când mă-ntâlnea la Sf. Vasile, îmi zicea:
– De un an nu ne-am văzut!
Dar în anul acela l-am găsit în seara de 31 decembrie la Gambrinus, tot acolo l-am întâlnit a doua seară, la
1 ianuarie.
L-am salutat; s-a făcut că nu mă cunoaşte. După multă stăruinţă, şi-a adus în fine aminte cine sunt:
– Scuză-mă, neică – a zis Mitică – te uitasem; e un secol de când nu ne-am mai văzut!
—
Ceri într-o băcănie:
– Băiete, o ţuică!
– Nu-i da, domnule, c-o bea! – zice Mitică.
—
– Am deseară lojă la operă; mergi cu mine? zice Mitică.
– Merg... Ce se cântă?
– Relaş, în cinci acte!
—
Intri la Gambrinus; te apropii de Mitică şi-l saluţi; el îţi răspunde amabil:
– Adio!
Îl saluţi la plecare; el îţi răspunde:
– Să-mi scrii!!
—
– Ai parale, Mitică?
– Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăsnet.
—
– Birjar, slobod?? Întreabă amicul nostru.
– Da, conaşule!...
– Atunci, du-te-acasă.
—
– Dă-mi cusurul, zic negustorului,
– Nu-i da, d-le, întrerupe Mitică; dumnealui n-are nici un cusur.
—
Un prieten ghindoc se-ntinde să-şi ia pălăria dintr-un cuier prea-nalt. Mitică îi strigă:
–Pune o coală de hârtie sub picioare!
—
Mitică zice despre un prieten destituit:
– L-a-naintat...
–?...
– L-a făcut inginer de poduri...şi când e în culmea vervei adaogă:
– ... detaşat cu serviciul în Cişmegiu; dă muştele afară!
—
Te plângi lui Mitică de cine ştie ce; el nu vrea să asculte, fiindcă „petiţie fără timbru nu se primeşte“.
—
La restaurant:
– Iaurt ai? – Întreabă el.
– Este...
– Dă-mi vreo câţiva centimetri.
—
În loc de „usturoi“ zice „vanilie sârbească“, în loc de „vin“, zice „flanelă de Drăgăşani“, şi-n loc de „bilet de bancă“, „poza lui Traian“.
—
Când pleacă pe jos, te invită:
– Hai, că te iau în dreapta.
—
Mitică se urcă pe platforma dinainte a tramvaiului electric; vagonul porneşte; în culmea vitezei, deodată amicul nostru strigă manipulantului:
– Opreşte! Ţi-a căzut biciul!
—
Mitică stă cu mai mulţi prietini în colţ la Continental, pe Piaţa Teatrului. Un prietin salută şi sare pe platforma din urmă a tramvaiului, care merge către Sf. Gheorghe.
– Arde-l, birjar! strigă Mitică.
—
În toiul alegerilor, unde-şi pune Mitică al meu candidatura?
– La Bucureştii-Noi.
– La ce colegiu?
– La colegiul al patrulea.
—
Te doare măseaua. Ce doctorie îţi recomandă Mitică:
– Rădăcină de cleşte.
—
Ai cerut o bere şi o laşi să-i treacă puţin spuma; Mitică zice:
– Bea-ţi berea, că se răceşte.
—
La Gambrinus:
Mitică, la plecare, către băiatul care a servit:
– Băiete, mi se pare că mi-a picat o băncuţă: vezi, dacă o găseşti, mi-o dai înapoi deseară; dacă nu, ia -o tu bacşiş.
—
– Câte ore sunt, Mitică?
– Câte au fost ieri pe timpul asta.
—
– Apropo – zice Mitică – de câţi ani eşti?
– De... atâţia.
– Tocmai cât măgarul mitropolitului!
—
Ţi-ai cumpărat o blana nouă. Te întâlneşti cu Mitică.
În loc de „s-o porţi sănătos“ îţi zice:
– Bravos! blană ai; acuma, junghi îţi mai trebuie!
—
– Ti-aş face curte, domnişoară – zice Mitică unei tinere telegrafiste – dar vai! n-am curaj: ah! Ştiu cât eşti de crudelă!
– Cum, domnule Mitică, de unde ştii?
– Parcă eu n-am aflat cum baţi depeşile!
—
Mitică te roagă să pui o vorbă bună la Ministerul de Război, dacă ai vreun prieten, ca s-o numească pe soacră-sa „moaşă militară“.
—
Trenul de plăcere merge-ncet; Mitică zice:
– Au ostenit caii. Ori mai bine:
– Au uitat să dea grăunţe la cai! Trenul se opreşte la o staţie; Mitică:
– Au oprit, să le dea apă.
—
E polei.
Cade un domn. Mitică strigă:
– Chegle-carambol! Cade o doamnă:
– S-a rupt gazometrul! ş.c.l., ş.c.l., ş.c.l.
Al dracului Mitică!
 |  |  |
|
|
|