|
|
|
„Când ies de dimineaţă din casă, o trăsură din trap mare intră pe strada mea. În trăsură, madam' Caliopi Georgescu, o bună prietină. O salut respectuos. Cum mă vede, opreşte trăsura, înfigând cu putere vârful umbreluţei în spinarea birjarului.
– Sărut mâna, madam' Georgeseu, zic eu, apropiindu-mă.
– La dumneata veneam!? răspunde cucoana emoţionată.
– La mine?
– Da... Te rog să nu mă laşi!
– Să nu mă laşi! Trebuie să-mi faci un mare serviciu amical... La nevoie se arată amiciţia; să vedem cât ne eşti de prietin!
– Cu cea mai mare plăcere, madam' Georgeseu, dacă pot...
– Poţi!... Să nu zici că nu poţi... Ştiu că poţi!... Trebuie să poţi!
– În sfârşit, ce e? De ce e vorba?
– Dumneata cunoşti pe... Ştiu că-l cunoşti!
– Pe cine?
– Ţi-este prietin... Ştiu că ţi-e prietin! Să nu zici că nu ţi-e prietin!...
– Cine?
– Popescu, profesorul de filosofie.
– Suntem cunoscuţi, ce e drept; dar chiar aşa de buni prietini, nu pot să zic.
– Las' că ştiu eu...
– Ei?
– Ei! Trebuie numaidecât să te sui în birjă cu mine, să mergem la el, să-i vorbeşti pentru Ovidiu.
Cititorii trebuie să ştie că madam' Caliopi Georgescu are trei copii – Virgiliu, Horaţiu şi Ovidiu Georgescu.
Virgiliu este în anul al treilea la Facultatea de drept, Horaţiu în al doilea, şi Ovidiu vrea să intre în anul întâi, la aceeaşi facultate, Ovidiu trece acum examenul sumar de şapte clase liceale, şi, cu toată bravura lui, pe cât spune cucoana Caliopi, după ce a biruit toate obiectele, s-a înţepenit la Morală,
– Închipuieşte-ţi – zice mama emoţionată – să-l persecute pe băiat! Să-i zdrobească băiatului cariera!... Cum este el simţitor, e în stare să se prăpădească... Ştii ce mi-a zis? „Mămiţo, dacă pierd un an, mă omor!...“ E în stare, cum e el ambiţios... Închipuieşte-ţi, să-i dea nota 3, şi lui îi trebuie 6... Şi la ce? Tocmai la Morală... Acu', dumneata îl cunoşti pe Ovidiu de când era mic... Ştii ce creştere i-am dat!...
– Ei! Bravo!
– Auzi, tocmai la Morală... Suie-te, te rog.
Şi, zicând acestea, cucoana îmi face loc lângă dumneaei în trăsură.
– N-ar fi fost mai bine, madam' Georgescu – zic eu – să fi mers d. Georgescu în persoană la profesor?... Ştiţi, d. Georgescu, om cu greutate... ca tată, altfel... Eu, de... străin...
– Aş! Ţi-ai găsit! Georgescu! Nu-l ştii pe Georgescu ce indiferent e cu copiii. Dacă ar fi fost după Georgescu, nici Virgiliu, nici Horaţiu n-ar fi fost în facultate... Despre partea lui Georgescu, rămâneau băieţii fără bacaloriat... Suie-te, te rog.
– Dar nu e nevoie de trăsură, madam' Georgescu, mă duc pe jos.
– Vai de mine! Dacă avem trăsură... Suie-te, te rog... A trebuit să mă sui, şi am plecat.
– Unde mergem? Întreb eu pe cucoana Caliopi.
– La profesorul...
– Nu ştiu unde şade...
– Ştiu eu... ce-ţi pasă! La dreapta, birjar.
Şi cucoana loveşte tare cu umbreluţa peste braţul drept al birjarului.
– Mână mai iute!
Loveşte la stânga, loveşte la dreapta, apoi iar la dreapta, apoi la stânga; în fine, înfige iar vârful în spinarea birjarului, care opreşte.
– Uite – zice madam' Georgescu – căsuţele alea galbene de lângă băcănie; intri în curte, casele din fund, la dreapta...
Acolo şade... Eu te aştept aici...
Mă dau jos din birjă şi pornesc, ridicând rugi călduroase la cer, să dea Dumnezeu să nu fie acasă d. profesor de filosofie. Intru, ajung la locuinţa lui, bat. Cerul n-a voit s-asculte rugile mele: d. profesor este acasă... Cum să încep? Să-l iau pe departe... zic
– Frate Popescule, ciudate sunt şi programele şi regulamentele şcolilor noastre: prea se dă o egală importanţă tuturor obiectelor de studiu şi asta e dăunător mersului, adică, vreau să zic, progresului; căci, în definitiv, ce vrea să facă şcoala din tinerele generaţiuni, care vin şi caută, mă-nţelegi, o cultură sistematică, pentru a deveni cetăţeni utili, fiecare în ramura sa de activitate socială?...
Profesorul se uită la mine aiurit, fără să înţeleagă. Eu urmez...
– Bunioară, am văzut absurdităţi în şcoalele noastre; am văzut copii cu excelente aptitudini la studii, condamnaţi a sta un an repetenţi, fiindcă n-au avut notă
suficientă la muzică sau la gimnastică, înţelegi bine că un an de întârziere, pentru inaptitudine la muzică sau la gimnastică!... Dar asta, trebuie să convii şi dumneata, e tot aşa de absurd ca şi când ai împiedica pe un tânăr dispus să înveţe Dreptul, să piarză un an, fiindcă nu e tare la Morală... Ce are a face Morala cu cariera de avocat, pe care vrea tânărul să o îmbrăţişeze?... Ba nu, spune d-ta!
Profesorul holbează ochii la mine şi mai aiurit... Văzându-l aşa, îmi zic: nu merge! Nu merge cu sistema mea pe departe! Trebuie apucat boul de coarne:
– Uite, frate Popescule, să lăsăm chestiile de principiu. Ştii de ce am venit la d-ta?
– Ba!
– Am venit să te rog să dai lui Ovidiu Georgescu – pe care l-ai examinat ieri la Morală şi i-ai dat nota 3 – să-i dai nota 6...
– ?
– Să nu zici că nu poţi!... Ştiu că poţi! Trebuie să poţi!
– Atunci trebuie să le dau la toţi!
– Să le dai la toţi!
– Bine, dar...
– Să nu zici că nu poţi!... Ştiu că poţi! Trebuie să poţi!... Şă le dai la toţi! Sunt toţi copii de familie bună! Profesorul – e şi el om de familie bună – zice:
– Bine! Dacă sunt de familie bună, vom căuta să la dăm la toţi nota 6.
– Îmi promiţi?
– Pe onoarea mea de profesor!
Am plecat încântat. Madam' Georgescu mă aştepta foarte nerăbdătoare!
– Ei?
– Ei, le dă la toţi...
– Cum la toţi?
– Fireşte... fiindcă toţi sunt de familie bună!.
– Cum de familie bună?
– Ca Ovidiu.
– Nu-nţeleg.
– Le dă – zic eu – notă bună la toţi băieţii.
– Şi lui Ovidiu?
– Mai ales... Le dă nota 6 la Morală, pentru că toţi sunt de familie bună.
După-amiazi, primesc de la madam' Georgescu o scrisorică, prin care mă anunţă că Ovidiu a obţinut nota dorită şi mă roagă să iau prânzul deseară la dumnealor. Se-nţelege că n-am lipsit a profita de graţioasa invitaţiune.
A fost o masă splendidă. S-a băut şampanie în sănătatea lui Ovidiu Georgescu, urându-i-se o strălucită carieră. Cucoana Caliopi, în culmea fericirei, a sărutat cu toată căldura pe iubitul ei prâslea, cu examenul căruia s-a încheiat deocamdată palpitaţiile ei de mamă.
– Uf! mi-a zis norocita matroană română, oferindu-mi un pahar de şampanie; am scăpat! Am dat şi bacaloriatul ăsta!.
 |  |  |
|
|
|