|
|
|
|
Trâmbiţa răsună sus pe coasta verde; Armia lui Ţepeş printre brazi se pierde. - „Iată! strig vitejii, mândrul căpitan Ce-a ucis cu mâna-i paşa musulman!” Domnul îl sărută şi cu bucurie: - „Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soţie? Dacă vrei avere, da-ţi-voi cât vei vrea; Dacă vrei soţie, da-ţi-voi fata mea!” - „Doamne! nu voi aur, nici onori deşarte: N-am venit în lupte să-mi trag aşa parte; Plângerile ţării braţul mi-a-narmat; Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat. Iar de este vorba să-mi dai soţioară, Află că eu însumi sunt o fetişoară!” La aceste vorbe junele frumos Coiful îşi aruncă, păru-i cade-undos. Toată adunarea vede cu răpire O fetiţă dulce ca o fericire. Domnul se răpeşte de mândreţea ei. - „Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?” - „Doamne, zise fata, vrei să fiu soţie Unui din ostaşii care-mi place mie? Toţi sunt bravi la luptă, nu mă îndoiesc; Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc.” Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare Şi cu o vorbire dulce rugătoare: - „Fii a mea domniţă şi îţi jur pe cer Pentru tine-n lume să trăiesc, să pier!” La aceste vorbe tânăra fecioară Rumenind la faţă ca o rozişoară: - „Dacă vei iubirea-mi să o dobândeşti, Pentru ţară, doamne, să mori, să trăieşti! „Cel ce e mai aproape de mormântul său La ideea morţii tremură mai rău! Ştefan nu mai este... Însă o să vie Alţi Ştefani cu viaţă şi cu bărbăţie: Dacă timpul d-astăzi ne apasă greu, Viitorul este al lui Dumnezeu! Însă până să vină lanţul să ne rupă, Nu va mai bea nimeni din această cupă; Când un suflet mare se va arăta, Hârburile cupei le va aduna.” Zice, aruncând cupa ce se sparge-n trei... Nimeni n-a strâns încă cioburile ei. |
 |  |
|
|
|